Diferitele tipuri de durere ale sânilor

Diferitele tipuri de durere ale sânilor

mastita

Durerea sânilor (mastodinia) poate îmbrăca forme variate şi poate fi resimţită diferit. Uneori este acea senzaţie inconfortabilă din perioada premenstruală, alteori apare ca de nicăieri ca o tensiune, uneori asociată cu durere. Aceste senzaţii pot fi atât de intense încât chiar şi sutienul îţi devine greu de tolerat. În alte situaţii, durerea este ascuţită, ca un junghi care apare de mai multe ori pe zi.

Sânii pot fi o sursă de plăcere şi satisfacţie, însă aceştia pot totodată să genereze neplăceri, iar în unele cazuri, rare, pot suferi prin apariţia cancerului. Alteori, în situaţii mai putin grave, însa importante, pot cauza durere.

Din fericire, durerea, de cele mai multe ori nu este un simptom pentru cancer. La momentul diagnosticului cancerului doar 5 % dintre femeile afectate de acesta resimt dureri în sânul afectat. O excepţie o reprezintă cancerul de tip inflamator, un tip tumoral rar care poate debuta prin durere. Totuşi, în cazul în care resimţi o durere la nivelul sânilor este cel mai probabil datorată unei alte cauze decît cancerul.

De câte tipuri este durerea mamară?

Durerea mamară se clasifică în două tipuri, fiecare cu cauze diferite: asociată ciclului menstrual și durerea independentă de acesta.

  • Durerea asociată ciclului menstrual tinde să se sincronizeze cu acesta, având caracter progresiv. Debutează cu aproximativ 2 săptămâni înaintea menstruației și dispare pe parcursul sau după aceasta. Intensitatea acestui tip de durere variază de la un minim disconfort la durere și poate ajunge până la tensiune extremă. Este localizată cu predilecție în porțiunile superioare și externe ale ambilor sâni, deși câteodată se poate centra pe un singur sân sau se poate extinde înspre axile. Acest tip de durere ciclică afectează femeile tinere și cele aflate în perioada premenopauzei (inclusiv femeile vârstnice pot avea cicluri menstruale izolate). Durerea poate fi asociată cu tumefacție (umflatură) locală și uneori la palpare se pot resimți zone de nodularitate.

Pe scurt, durerea ciclică se datorează activității hormonale care determină modificarea țesutului glandei, prin retenția apei, mărirea ductelor galactofore și dezvoltarea lobulilor. Astfel, apare tumefacția și iritația nervilor și țesuturilor din jur, contribuind la apariția durerii.

  • Dacă suferiți de dureri mamare care nu au tipar lunar sau apar în orice moment al ciclului menstrual și nu dispar după terminarea perioadei menstruale, atunci vă confruntați cu cel de-al doilea tip de durere mamară, cea independentă de ciclul menstrual. Durerea care apare independent de ciclurile menstruale nu prezintă periodicitate și poate apărea la ambii sâni sau doar la unul, iar intensitatea variază – de la un minim disconfort până la durere de intensitate mare sau chiar la senzații de arsură.

Acest tip de durere poate avea multiple cauze, unele de origine mamară, altele nu. O lovitură sau o rană la nivelul sânului, o infecție (mastită) sau o întindere musculară în zona toracică pot fi cauze de durere. Uneori un chist mamar poate crește în dimensiuni cauzând disconfort. Cu alte ocazii durerile de origine intercostală sau cele cardiace pot fi greșit interpretate. Femeile cu sâni voluminoși pot avea dureri din cauza unui suport inadecvat. Mai mult decât atât durerea mamară non-ciclică poate avea cauze sistemice sau poate fi datorată unor anumite medicamente (anticoncepționale orale sau antidepresive).

Deci, care este atitudinea potrivită în cazul în care acuzați dureri mamare?

Analizați dacă aceasta este sau nu legată de ciclul menstrual. Dacă apare și dispare la un interval regulat și este uni- sau bilaterală, este cel mai probabil o durere ciclică. Contactați medicul de familie în vederea unor sfaturi legate de stilul de viață sănătos, opțiuni terapeutice (comprese, medicamente) sau un medic specializat în Nutriție și Boli Metabolice (dietă, sport). Medicul de familie sau ginecologul dvs. vă pot oferi informații referitoare la sindromul premenstrual (durerile mamare ciclice sunt frecvent un simptom al sindromului premenstrual).

Dacă durerea se asociază cu inflamație și căldură locală, prurit (mâncărime), roșeață sau alte semne care sugerează infecția, este important să vă prezentați cât mai repede la un consult. Dacă durerea nu este legată de ciclul menstrual, monitorizați-o atent, luând în considerare frecvența și intensitatea acesteia. Dacă dispare, aveți opțiunea de a aștepta, însă dacă persista după două cicluri menstruale, sau dacă crește în intensitate iar discomfortul se amplifică este momentul să acționați și să efectuați un control de specialitate.

Aveți dureri mamare zilnice?

Dacă durerea este persistentă (zilnică) și durează de peste 2 săptămâni, este important să vă programați pentru o consultație. Ecografia mamară este adesea un bun început pentru femeile sub 40 de ani, iar mamografia pentru cele cu varsta de la 40 de ani în sus.  O consultație corectă efectuată la timp vă poate salva viața. Dacă aveți nevoie de o îndrumare, vom încerca să vă fim alături, scrieți-ne la contact@cancerdesan.ro

Dr. Attila Tamas-Szora

Select the fields to be shown. Others will be hidden. Drag and drop to rearrange the order.
  • Image
  • SKU
  • Rating
  • Price
  • Stock
  • Availability
  • Add to cart
  • Description
  • Content
  • Weight
  • Dimensions
  • Additional information
  • Attributes
  • Custom attributes
  • Custom fields
Click outside to hide the compare bar
Compare
Wishlist 0
Open wishlist page Continue shopping